Home » Știință » Teorie controversată a unor astrofizicieni: Mercur ar putea să susţină viaţă

Teorie controversată a unor astrofizicieni: Mercur ar putea să susţină viaţă

Publicat: 28.03.2020
Cercetătorii afirmă că Mercur ar putea avea condiţiile necesare pentru a susţine viaţa.

Mercur este planeta cea mai apropiată de Soare, ceea ce o exune la o cantitate mult mai mare de radiaţii solare în comparaţie cu Pământul şi ceea ce face ca condiţiile de la suprafaţa acesteia să fie extreme. În aceste condiţii, ideea că pe această planetă ar putea să existe condiţiile necesare vieţii poate părea improbabilă, dar un nou studiu semnat de către Jeffrey Kargel, de la Planetary Science Institute, Statele Unite ale Americii, susţine contrariul, notează Futurism.

Echipa condusă de la Planetary Science Institute susţine că suprafaţa planetei Mercur nu a fost transformată de către cutremure, aşa cum se credea anterior, ci de o serie de substanţe volatile. Transformarea acestora din lichid în gaz fiind cea care a dat naştere crăpăturilor care pot fi observate pe suprafaţa planetei. Între aceste substanţe volatile, care au capacitatea de a-şi schimba rapid starea de agregare, se numără şi apa.

Deşi suprafaţa ar fi prea fierbinte pentru a susţine viaţa, subteranul planetei, unde apa ar putea să existe sub formă lichidă, ar putea reprezenta un mediu în care viaţa ar putea exista sau chiar să apară.

„Cu cât am studiat mai mult în dovezile geologice şi cu cât m-am gândit mai mult la chimie şi la condiţiile fizice de acolo, cu atât mi-am dat seama că această idee, care pare că ar fi nebunească, nu este chiar cu totul absurdă”, explică Jeffrey Kargel.

Studiul a fost publicat în Scientific Reports.

Citeşte şi:

Mercur ar putea avea depozite de gheaţă care s-au format în condiţii extreme

Ce nu ştiai despre planeta Mercur? Cinci lucruri suprinzătoare despre prima planetă de la Soare

Cum a devenit Mercur „planeta de fier”? Cercetătorii explică unul dintre cele mai mari mistere ale Sistemului Solar

Misterul planetei Mercur a fost rezolvat. Ipoteza pe care nimeni nu a luat-o în considerare până acum

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Creaturile bizare din Antarctica care pot trăi 11.000 de ani
Creaturile bizare din Antarctica care pot trăi 11.000 de ani
Britanicii din Epoca Bronzului își mâncau dușmanii, sugerează o descoperire macabră
Britanicii din Epoca Bronzului își mâncau dușmanii, sugerează o descoperire macabră
Kamala Harris, prima femeie vicepreședinte din istoria Americii. Atunci când Joe Biden a efectuat o colonoscopie, i-a transferat puterea prezidențială timp de 90 de minute
Kamala Harris, prima femeie vicepreședinte din istoria Americii. Atunci când Joe Biden a efectuat o colonoscopie, i-a transferat ...
Selly, portretul copilului minune al internetului din România, EXCLUSIV la Altceva cu Adrian Artene
Selly, portretul copilului minune al internetului din România, EXCLUSIV la Altceva cu Adrian Artene
Un studiu leagă consumul de alcool de ​​o reacție alergică mai severă la nuci
Un studiu leagă consumul de alcool de ​​o reacție alergică mai severă la nuci
Test de cultură generală. Ce decorațiune de Crăciun era făcută din plumb?
Test de cultură generală. Ce decorațiune de Crăciun era făcută din plumb?
Doi sateliți ESA și NASA și-au unit forțele și au măsurat calota glaciară din Groenlanda
Doi sateliți ESA și NASA și-au unit forțele și au măsurat calota glaciară din Groenlanda
Originea sifilisului, descoperită după 500 de ani. Cum a apărut boala?
Originea sifilisului, descoperită după 500 de ani. Cum a apărut boala?
Un tigru a străbătut 200 de kilometri prin Siberia pentru a-și regăsi partenera
Un tigru a străbătut 200 de kilometri prin Siberia pentru a-și regăsi partenera
Iată cum poți să afli dacă pisica ta suferă de psihopatie
Iată cum poți să afli dacă pisica ta suferă de psihopatie
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
ChatGPT și alți chatboți suferă de demență, arată un studiu
ChatGPT și alți chatboți suferă de demență, arată un studiu
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni